vineri, 31 ianuarie 2020

Schimba-te



Schimba-te cu totul, prin innoirea mintii tale. Un sarpe nu poate creste daca nu-si leapada pielea cea veche. Un pui de pasare nu poate iesi din ou daca nu-i sparge coaja. Un copil nu se poate naste daca nu iese din pantecele mamei sale. Aceste procese naturale trebuie sa aiba loc, ca sa aduca o schimbare. Ele se petrec mereu, pas cu pas, si nimic nu le poate impiedica. Daca puiul de pasare nu are puterea sa sparga coaja, el moare sufocat. Exista un timp potrivit pentru toate. Poti incerca sa impiedici schimbarile pentru ca te simti bine in starea cea veche si, in loc sa pasesti in necunoscut, preferi sa ramai intre granitele cunoscutului unde te simti adapostit si aparat, dar in aceste granite vei muri sufocat. Da-ti osteneala sa intelegi si sa accepti necesitatea schimbarii, cu tot ce se petrece acum! Sus inima! Fii recunoscator pentru aceste schimbari si fii partas la ele!

joi, 30 ianuarie 2020

Lucreaza dupa legile lui Dumnezeu




Lucreaza dupa legile lui Dumnezeu, nu impotriva lor. Cand lucrezi impotriva lor, duci o batalie pierduta si nu ajungi la niciun rezultat. Cand exista o tensiune in tine, cerceteaza-ti sufletul ca sa afli care este cauza ei. Poti fi sigur ca este acolo ceva care iti impiedica progresul si nu te lasa sa ajungi pana la binele suprem. Fie ca unica ta dorinta sa fie sa implinesti voia lui Dumnezeu, sa pasesti pe caile Sale si sa inlaturi tot ce te impiedica s-o faci. Daca-ti faci timp sa cercetezi, vei afla care este voia Sa in ceea ce te priveste si atunci depinde numai de tine sa o urmezi fara sovaire. Daca traiesti si lucrezi in armonie, vei cunoaste sensul adevaratei libertati, libertatea inimii, a mintii si a Spiritului. Vei vedea ca o nespusa intelegere si intelepciune se va revarsa din tine.

miercuri, 29 ianuarie 2020

Puterea creatoare



De ce sa nu te folosesti de ceea ce ti s-a dat in folosinta? Ce rost are sa ai instalatie electrica in casa, daca nu intinzi mana sa aprinzi lampile si sa umpli camera de lumina? Nu te mai zbate limitandu-te la propriile tale puteri.Vei dori sa fii intotdeauna in lumina, caci acolo unde este lumina, intunericul dispare. Tu generezi lumina prin trairea ta pozitiva si constructiva, deci nu permite ca ceva negativ din tine sa intunece aceasta lumina. Poate ca va fi nevoie s-o faci constient, pana cand negativismul se va indeparta de tine si tu vei invata sa traiesti pozitiv in orice clipa. Poate ca la inceput aceasta va fi un efort real pentru tine, dar, cu timpul, va deveni un lucru la fel de natural ca si respiratia.

marți, 28 ianuarie 2020

Invata sa daruiesti



Cand inveti sa te daruiesti altora, servindu-i, inima ti se deschide si ramane deschisa. Cu cat mai mult daruiesti, liber si bucuros, cu atat mai multa iubire se revarsa din tine si cu atat mai multa iubire atragi spre tine. Cu cat dai mai multa iubire, cu atat mai multa vei primi. Aceasta este legea. Niciodata sa nu te descurajezi daca dragostea pe care o daruiesti nu se intoarce la tine imediat. Sa stii doar ca, mai curand sau mai tarziu, ea se va intoarce, deci lasa curs liber iubirii, caci ea nu spune niciodata "nu". Iubirea nu poate fi zadarnicita. Ea nu este ca un melc, ea nu se retrage cand este bruscata sau respinsa. Ea intinde obrazul celalalt si continua sa iubeasca. Poti sa faci la fel? Cu propria ta putere, nu poti s-o faci, dar cu ajutor poti face orice. Vei vedea ca poti sa iubesti, sa iubesti si mereu sa iubesti, fara sa-ti fie greu.

luni, 27 ianuarie 2020

Radiaza iubire




Existi in lumea aceasta ca sa intronezi binele in ea. Esti aici ca sa radiezi iubire, lumina si intelepciune pentru toti cei care au nevoie de ele. Ai o misiune de indeplinit si aceasta poti s-o duci la bun sfarsit numai cand ai facut optiunea si poti sa fii una cu intregul, cand nu mai stai deoparte criticand si separandu-te de intreg. Simti ca esti una cu toate sufletele din jurul tau? Te simti oare impacat cu lumea, sau gandurile tale sunt mereu in conflict si orientate spre critica destructiva? Aminteste-ti mereu ca bucuria, fericirea si iubirea creeaza atmosfera cea buna si leaga toate sufletele care gandesc la fel. Deci supravegheaza-te si atrage spre tine numai lucrurile cele mai bune. Poti sa-ti schimbi intreaga atitudine si conceptie de viata, cat ai clipi din ochi. De ce sa n-o faci? Pune-ti de acord vibratiile personale cu cele ale intregului si vei gasi acea pace care intrece orice inchipuire.

duminică, 26 ianuarie 2020

Poti crea pace si armonie




Nu poti spera sa creezi pace si armonie in lume, pana cand nu ai gasit pacea si armonia inlauntrul tau. Trebuie sa incepi cu tine insuti. Trebuie sa incepi cu o masura mica pe care sa o lasi sa creasca din ce in ce. Stejarul cel falnic a crescut dintr-o ghinda mica, dar ghinda aceea mica continea totul. Tu contii pacea lumii inlauntrul tau, de ce sa nu o lasi sa se dezvolte si sa creasca atat de mult incat sa depaseasca limitele fiintei tale si sa tasneasca in afara, aducand pace si armonie in intreaga lume? Acestea pornesc din tine, deci trebuie sa fii constient de importanta vitala a rolului pe care-l joci cand ajuti sa intronezi pacea si armonia in lume. Sa nu stai deoparte, acuzandu-i pe altii pentru starea dezastruoasa a lumii, ci treci la actiune si fa ceva ca s-o indrepti.

sâmbătă, 25 ianuarie 2020

A FI INTREG



Gandeste integralitatea, fii integrat in marele tot, manifesta integralitatea in viata ta. A fi un om intreg, inseamna a te cunoaste pe tine, a sti unde te duci, a sti ce faci, si apoi a merge cu incredere drept inainte si a trai o viata plina si stralucita in cadrul intregului. Sa nu te indoiesti niciodata de tine si de posibilitatea ta de a fi intreg. Numai indoielile, temerile si grijile te impiedica sa realizezi integralitatea, deci nu te mai ingrijora, risipeste toate temerile si indoielile, stii bine ca Dumnezeu este cu tine intotdeauna si cu El totul este posibil. Dar nu uita sa ai vesnic prezenta credinta in El,Domnul si Dumnezeul tau, divinitatea dinlauntrul tau. Mergi cu mana in mana Sa, consulta-L mereu si lasa-L sa te conduca si sa te ghideze.El este in tine, de aceea niciun lucru din afara nu poate impedica legatura noastra directa cu El. Asadar, simte-te ocrotit si in siguranta. Cand nadejdea ta este in El, totul este intr-adevar foarte, foarte bine.

vineri, 24 ianuarie 2020

Dumnezeu



Cata energie si cat timp se pierde pentru ca nu iti dai osteneala sa stai linistit si sa  astepti ca Dumnezeu sa iti de-a o idee buna! Aceasta este solutia secreta pentru rezolvarea oricarei probleme. De ce sa nu o incerci, ca sa ai dovada ca este eficienta, sa vezi cum actioneaza? Pana cand nu incerci ceva, pana cand nu faci experienta, totul ramane doar teorie. Viata aceasta este foarte reala, foarte practica, este o viata de actiune. Nimic nu este doar teoretic in ea, dar depinde de tine sa treci la fapte ca sa dovedesti ca este asa. Lumina zilei este aici, in dosul perdelei, dar pana nu dai perdeaua o parte, ramai in intuneric. Apa este in robinet, dar pana nu deschizi robinetul ca sa-i dai drumul sa curga, ea ramane statica. Mancarea poate fi acolo in farfurie, dar daca nu intinzi mana ca s-o duci la gura si s-o mananci, nu iti foloseste la nimic. Deci nu mai astepta, ci treci la actiune chiar acum!

joi, 23 ianuarie 2020

Schimbari



Trebuie sa fii pregatit pentru schimbarile minunate care vor avea loc in Era cea Noua. Daca poti sa le primesti si sa le absorbi ca o sugativa, schimbarile dinlauntrul tau si din jurul tau se vor face in deplina pace si armonie. Vei vedea ca te vei schimba o data cu schimbarile, fara sa fii afectat de ele, si vei vedea ca vei trai in ele foarte natural, te vei misca si vei respira in ele ca pestele in apa. Vei putea sa te integrezi in noul mediu si sa devii perfect armonizat cu acesta, fara vreun efort. Un copil trece de la gradinita la scoala elementara si apoi la liceu, fara greutate, pentru ca acesta este progresul natural de la o treapta la alta, acceptand fiecare noutate si schimbare ca pe ceva natural. El nu ar putea fi trecut direct de la gradinita la liceu, caci s-ar zapaci complet. Sa nu te ingrijorezi, Dumnezeu nu te va sili sa parcurgi etapele prea repede. Totul este perfect planificat in timp.

miercuri, 22 ianuarie 2020

Credinta



Multi oameni vorbesc despre credinta, dar nu traiesc prin ea. Aceeasi oameni vorbesc despre iubirea pe care o au fata de Dumnezeu, dar nu stiu nimic despre iubire. Este o pierdere de vreme sa spui ca iubesti pe cineva pe care nu l-ai vazut, cand esti incapabil sa-i iubesti pe cei din jurul tau care au nevoie de iubirea, de intelegerea si de intelepciunea ta. Mai intai, invata sa-i iubesti pe cei pe care i-a asezat Dumnezeu  in imediata ta apropiere, atunci vei sti ce inseamna sa  iubesti cu adevarat. De ce sa-ti cauti drumul prin viata bajbaind, cand tot ce trebuie sa faci este sa mergi inainte cu pasi hotarati, cu incredere deplina, stiind ca Dumnezeu este cu tine? El este aici si-ti ofere toate darurile Sale care sunt bune si desavarsite, dar daca tu nu le accepti, nu poti sa beneficiezi de ele. El ti le daruieste de buna voie, tot de buna voie trebuie sa le accepti si tu ,si apoi sa le folosesti pentru binele intregului.

marți, 21 ianuarie 2020

Miracol



Asteapta-te la un miracol. Asteapta-te sa se intample minune dupa minune si nu te limita in niciun fel. Cu cat esti mai receptiv, cu atat este mai bine, pentru ca atunci nu mai exista nicio piedica in desfasurarea legilor lui Dumnezeu, pentru ca miracolele sunt pur si simplu legile Sale in actiune. Integreaza-te in armonia acestor legi si vei vedea ca totul este posibil! Contempla perfectiunea planului Sau in desfasurare. Graba si nesabuinta nu-si au sensul. Cand ceva se desfasoara, se poate desfasura foarte repede, lasand totusi o impresie de pace si seninatate, de precizie si calcul perfect. Sa nu iti fie frica de nimic, caci nu exista nimic de care sa te temi, cand ai incredere in Dumnezeu. El este cu tine,contempla perfectiunea planului Sau care se realizeaza atat in interior cat si in exterior. Totul porneste din interior si isi croieste drum spre exterior, de aceea trebuie sa ai grija sa nu existe in tine nimic care sa-i impiedice progresul. Lasa-i drum liber, apoi contempla cerul nou si pamantul nou.

luni, 20 ianuarie 2020

Pace



Orice suflet are nevoie, din cand in cand, sa se retraga din lume, ca sa gaseasca acea pace care intrece orice inchipuire. Orice suflet are nevoie sa-si gaseasca un echilibru stabil, si acesta se poate intampla numai in pace si liniste. O data ce stabilitatea interioara a fost gasita, poti sa mergi oriunde si sa faci orice, fara sa fii atins in vreun fel de confuzia si haosul din exterior. Iti place sa fii linistit, sau te simti prost in liniste? Cand este liniste in jurul tau, incepi sa te tulburi si sa iti fie dor de agitatie si zgomot? Ai nevoie sa fii intotdeauna ocupat cu vreo treaba practica si iti este greu sa-ti linistesti trupul si mintea? Exista in lume milioane de oameni care nu pot sa suporte linistea, acestia au permanenta nevoie de actiune si forfota in jurul lor. Ei nu au astampar, nici in exterior, nici in interior. Eu iti spun ca momentele de liniste si pace sunt foarte pretioase intr-o lume de agitatie. Cauta-le, gaseste-le si pastreaza-le!

duminică, 19 ianuarie 2020

Inaltimi spirituale



Trebuie sa-ti recunosti libertatea, asa incat sa te poti avanta la mari inaltimi spirituale. Altfel, esti ca o pasare in colivie,care, cu toate ca ar putea sa zburde oriunde pentru ca usa coliviei este larg deschisa, nu-si recunoaste libertatea si ramane in colivie, zburatacind de colo-colo, intre gratii. Poti sa-ti petreci intreaga viata ca aceasta pasare, complet oarba in sclavia ei, daca nu recunosti ca esti liber si nu accepti libertatea, folosind-o cum este natural sa fie folosita, in lumea Spiritului, unde nu exista limitari, granite si bariere care sa te tina pe loc. Toate fiintele umane sunt libere, numai daca-si recunosc libertatea si o accepta! Aceasta libertate iti este oferita, dar, inainte de a te putea folosi de ea, trebuie
s-o accepti. De ce n-o accepti chiar acum si nu iti dai seama ca nu esti legat de nimeni si de nimic si ca ai posibilitatea sa faci tot ce doresti?

sâmbătă, 18 ianuarie 2020

Schimbari



Planul innoirilor se desfasoara gradat incat nici nu iti dai seama de schimbarile care se produc, pana cand, deodata,vezi ca totul s-a facut pe nesimtite. Alteori poti sa observi schimbarile care au loc, in timp ce se desfasoara, pas cu pas, sub ochii tai. Sunt si cazuri in care schimbarile apar ca o surpriza care vine peste noapte, cum se intampla uneori iarna cand te duci la culcare seara, iar dimineata te trezesti ca totul este alb, acoperit cu zapada. N-a trebuit sa faci nimic ca sa fie asa, totul s-a intamplat ca un miracol. Exista multe feluri diferite prin care noutatea iti este revelata. Tot ce trebuie sa faci este sa mergi in pas cu ea, sa nu-i opui rezistenta. Schimbarea nu trebuie neaparat sa fie dureroasa.
Ea este inevitabila, pentru ca nimic nu poate sa ramana la fel si daca privesti in inima ta, nici nu ai vrea sa ramana asa.

vineri, 17 ianuarie 2020

Dificultati



Orice dificultate trebuie privita ca o piatra de incercare, o provocare, sa nu te lasi invins de nimeni si de nimic. Mergi mereu inainte si fii sigur ca raspunsul ti se va da la timp daca perseverezi. Fii tare si curajos, si pastreaza in suflet certitudinea ca vei ajunge la tinta, orice s-ar intampla. La nivelul acesta nu exista cale de intoarcere. Toate portile au fost inchise si pecetluite in urma ta, asa ca nu poti sa mergi decat inainte. Timpul este scurt si mai sunt multe de facut.
Ai un rol de jucat in planul general. Gaseste-ti locul care ti se potriveste, caci daca iti cunosti locul cuvenit, poti sa fii linistit si sa faci ceea ce trebuie facut, cu incredere deplina. Planul este maret, este minunat, deci sa nu iti fie teama cand participi la infaptuirea lui. Da tot ce ai mai bun in tine, si in felul acesta ajuti la indeplinirea lui cat mai rapida,vegheaza la desfasurarea lui perfecta!

joi, 16 ianuarie 2020

Propria directie



Ceea ce este drept si bun pentru un suflet, poate sa nu fie tot asa pentru altul. De aceea este important sa-si gaseasca fiecare propria sa directie interioara si sa o urmeze, fara sa incerce sa calce pe urmele pasilor altuia. Esti liber sa alegi, oamenii au liber arbitru.Nu sunteti ca marionetele care nu se pot misca decat daca cineva le trage sforile. Poti sa cauti ceea ce este drept si bine pentru tine si apoi sa hotarasti singur ce sa faci cu descoperirile tale. Nu vei gasi adevarata pace a inimii si a mintii decat atunci cand faci ceea ce stii ca este drept si bine pentru tine, asa ca trebuie sa cauti mereu, pana iti gasesti calea proprie si, cand esti sigur de ea, urmeaz-o! Aceasta ar putea insemna sa mergi pe o cale neobisnuita si sa faci lucruri care altora le-ar parea ciudate, dar sa nu te lasi intimidat si sa nu te descurajezi. Fa tot ce iti dicteaza constiinta atunci cand stii in adancul tau ca asa este drept si bine pentru tine, si numai cele mai bune lucruri pot sa rezulte de aici.

miercuri, 15 ianuarie 2020

Sa daruiesti


Cu cat primesti mai mult, cu atat mai mult trebuie sa dai. Sa nu pastrezi nimic in mod egoist, ci dimpotriva, sa daruiesti, sa daruiesti si iarasi sa daruiesti, in felul acesta faci loc sa primesti tot mai mult. Cu cat esti mai constient de schimbarile care au loc, cu cat esti mai dispus sa le accepti, cu atat mai repede ele se vor desfasura si se vor impune.
Ele devin atunci o parte din tine si tu devii o parte din ele. Terenul a fost pregatit si samanta a fost semanata. Acum este timpul incoltirii, al cresterii si al infloririi, acesta este procesul care se desfasoara in prezent! Contempla-i frumusetea si miracolul! Observa cum din ce in ce mai multe suflete se trezesc si isi dau seama de ceea ce se intampla. Exista un imens impuls spre renastere spirituala. Caile Spiritului incep sa devina o realitate vie pentru foarte multi. Traiti prin Spirit, pasiti pe caile Spiritualitatii si deveniti una cu intreaga viata!

marți, 14 ianuarie 2020

Fi tu insuti



Fii tu insuti si nu incerca sa fii ca altcineva! In lume trebuie sa existe diversitate si oameni de toate felurile.Trebuie sa fiti deosebiti, fiecare in felul sau, fiecare indeplinindu-si indatoririle specifice si jucandu-si rolul atribuit, perfect incadrat in intreg. Aceasta nu inseamna ca trebuie sa fie discordie si dizarmonie. Intr-o orchsestra exista multe instrumente diferite, dar fiecare isi are locul cuvenit si se integreaza perfect in ansamblu, daca colaboreaza armonios cu intregul. Discordia si haosul se creeaza numai atunci cand sufletele individuale o iau razna, iesind din fagasul atribuit si nemaitinand seama de intreg. Cand inima ta este la locul cuvenit si voi traiti si colaborati pentru binele intregului, va rezulta numai ceva foarte bun. De aceea, nu te mai impotrivi, tot ce trebuie sa faci este sa existi si sa lasi totul sa se desfasoare natural.

luni, 13 ianuarie 2020

Comportamente



Nimanui nu-i place sa fie jignit sau dispretuit, nimanui nu-i place sa fie ignorat sau sa i se arate ca nu este iubit si este nedorit. Atunci de ce sa nu-i tratezi pe toti semenii tai cu iubire si cu respect? Incearca sa-i intelegi si sa mergi o bucata de drum alaturi de ei, daca este nevoie. Fii foarte tolerant, foarte rabdator si foarte iubitor. Desigur ti-ar placea sa fii tratat cu toleranta, cu rabdare si cu iubire; deci poarta-te cu altii asa cum ti-ar placea si tie sa se poarte altii cu tine. Fii un exemplu pozitiv, dar niciodata sa n-o faci pentru ca simti ca asta se asteapta de la tine. Fa-o pentru ca vrei sa o faci si doresti din toata inima sa dai ce este mai bun in tot ce faci, in tot ce spui si in tot ce gandesti. Cu cat mai mult o doresti, cu atat mai usor o sa-ti fie sa o faci. Sa nu te multumesti cu ceva mediocru sau cu jumatati de masura.
Sa ai grija ca tot ceea ce faci sa fie de cea mai buna calitate, motivatiile tale sa fie curate si sa nu fie nimic egoist sau egocentric in ceea ce faci.

duminică, 12 ianuarie 2020

Dumnezeu este cu tine



De ce sa-ti fie frica? Dumnzeu este intotdeauna cu tine. El merge inaintea ta si iti pregateste calea, si totul se va desfasura in deplina perfectiune, la timpul cuvenit. Ca sa poti trai in aceasta lume, ai nevoie de credinta, si credinta ta trebuie sa fie tare ca piatra. Credinta ta se intareste cand este pusa in practica. Credinta nu este un lucru despre care este suficient sa vorbesti, ea trebuie traita in asa fel incat toate sufletele sa poata intelege ca nu este o stare de exaltare care te ridica in nori, ci este un lucru foarte real si eficient in viata de toate zilele. Este inutil sa vorbesti despre credinta sau sa citesti despre ea, daca nu traiesti prin ea. Aceasta inseamna ca trebuie sa intri in apa adanca si sa inoti, nu sa te balacesti la mal unde picioarele ating fundul apei si sa pretinzi ca stii sa inoti. De ce sa nu treci la actiune si sa traiesti aceasta viata plina si glorioasa, chiar acum?

sâmbătă, 11 ianuarie 2020

Lectii


Fiecare trebuie sa invete lectii foarte importante in viata aceasta. De exemplu sa invete sa faca ceea ce trebuie sa faca linistit, fara parada sau galagie si fara ostentatie. Sa nu dai la o parte asemenea lectii inchipuindu-ti ca stii sa raspunzi la toate intrebarile si ca nu ai nevoie de lectii elementare ca acestea. Cerceteaza-ti sufletul in adancime si nu lasa orgoliul sa te orbeasca intr-atat incat sa nu iti vezi neajunsurile, caci nu poti sa faci progrese cand lasi orgoliul sa iti inchida calea. Deseori orgoliul te impiedica sa inveti lectii de o importanta vitala, care asteapta sa fie invatate si in felul acesta iti opreste progresul spiritual. Intotdeauna exista ceva nou si minunat de invatat si asimilat, si nu vei putea sa o faci decat daca vrei sa ramai receptiv si sa iti dai seama de lipsurile tale. Cauta, cu umilinta si recunostinta, sa descoperi ceea ce iti lipseste. Intotdeauna mai este ceva de invatat in viata aceasta

vineri, 10 ianuarie 2020

Iubire si intelegere



Cand emiti iubire si intelegere, ele se vor intoarce la tine insutit. Cand emiti critica si negativism, tot asa se vor intoarce si ele la tine. Ceea ce se afla in adancul tau, se va reflecta in afara. Nu iti poti ascunde antipatia, nemultumirea si nefericirea, caci, mai curand sau mai tarziu, ele vor izbucni la suprafata ca un abces care va trebui operat. Cu cat mai repede elimini otrava, cu atat mai bine pentru tine. Cea mai buna si cea mai rapida metoda este sa iti schimbi intreaga atitudine, sa inlocuiesti gandurile otravite cu ganduri de iubire curata, de armonie si intelegere. Asta se poate face repede de tot. Nu este nevoie sa lancezesti in amaraciune si deprimare. Nu este nevoie sa pierzi un timp pretios in a te autocompatimi. Cand vrei sa faci ceva ca sa iesi din starea aceasta, poti s-o faci imediat. Schimbarea poate sa vina cat ai clipi din ochi.

joi, 9 ianuarie 2020

Viata



Ce faci cu lucrurile care conteaza in viata? Le-ai cantarit vreodata la justa lor valoare? De ce sa nu iti faci timp sa te reculegi si sa iti analizezi motivele, ca sa vezi daca sunt vrednice de importanta pe care le-o dai? Numai tu poti sa faci aceasta. Nimeni nu poate s-o faca in locul tau. S-ar putea intampla sa ai lectii importante de invatat, lectii pe care nu le poti invata decat asteptand in liniste raspunsul , - mai ales daca esti un suflet nerabdator si exigent. De ce sa te scuzi? Teoretic, cunosti toate raspunsurile. Acum este momentul sa le pui in practica si sa vezi cum se aplica in viata ta. Nu vei invata niciodata aceste lucruri de importanta vitala, daca nu le vei incerca tu insuti. De ce sa nu faci experienta aceasta chiar acum? De ce sa mai pierzi timp doar gandindu-te la ele? Invata sa stabilesti o justa ierarhie a valorilor si sa pui lucrurile de prima importanta pe locul intai.

miercuri, 8 ianuarie 2020

Succes



Secretul oricarui succes este sa-l doresti cu adevarat si sa fii atat de sigur de el incat sa nici nu mai poata fi altfel.Cand te apuci de o treaba grea cu inima indoita, nu atragi spre tine succesul,dar cand incepi sa actionezi cu hotarare ferma si cu reala dorinta de succes, numai rezulate bune se pot ivi. Deci in tot ce intreprinzi, de la cele mai neinsemnate si prozaice lucruri, pana la cele mai grele si complicate, sa actionezi din toata inim si cu toata convingerea. Accepta provocarile vietii, nu te speria de ele niciodata! Schimba-ti felul de a privi viata si vei putea deschide portile unui influx de energii pozitive si creatoare in intreaga ta fiinta. Da-ti seama ca te poti schimba, si inca in mare viteza, dar asta depinde numai de tine.

marți, 7 ianuarie 2020

A crede in Dumnezeu



In ce crezi tu? Crezi in Dumnezeu? Crezi ca poti sa te plimbi cu El si sa vorbesti cu El? Crezi ca, atunci cand traiesti viata spirituala in care esti una cu EL, deplin integrat in El, aceasta viata este eficienta, ca este reala si practica si ca isi are efectul oriunde se desfasoara viata ta? Stai putin sa iti alegi si sa iti cantaresti convingerile si, mai presus de orice, invata sa traiesti prin ele. Mult prea multe suflete nu reusesc sa puna in practica acest fel de viata. Ei vorbesc despre aceasta, dar inca nu si-au dovedit lor insisi si lumii intregi ca este un fel de viata eficienta si ca atunci cand oamenii recunosc existenta Lui Dumnezeu  in toate, cand il cheama si ii cauta ajutorul, toate lucrurile se aseaza la locurile lor in viata ta. Cand asculti de linistea Lui,vocea calma si blanda dinlauntrul tau, incepi sa te deschizi ca o floare frumoasa si sa iti dai seama ce viata reala, practica si minunata este aceasta.

luni, 6 ianuarie 2020

Iubirea



Iubirea pluteste in aer. Simte caldura, bucuria si libertatea care vin o data cu ea. Iubirea este o stare interioara. Nu este nevoie sa se vorbeasca despre ea, pentru ca ea se exprima in mii de feluri , o privire, o atingere, o fapta. Iubirea este pretutindeni, dar trebuie sa-ti dai seama de ea ca s-o poti aprecia pe deplin. Aerul pe care il respiri este pretutindeni, dar nici nu il bagi in seama daca nu te opresti sa te bucuri de el si sa intelegi ca el te mentine in viata. Sa nu treci pe langa lucrurile esentiale ale vietii, fara sa le bagi in seama, caci in felul acesta iti scapa toata bucuria si stralucirea vietii. Iubirea incepe cu o masura mica si apoi creste din ce in ce mai mult. Cand va iubiti unii pe altii cu adevarat, aveti incredere in aproapele vostru. Pastreaza aceasta iubire vesnic vie, nu-i impiedica fluxul. Lasa iubirea  sa inunde totul si vei cunoaste pacea care intrece orice inchipuire.

duminică, 5 ianuarie 2020

Dumnezeu este o forta



Hraneste-te din nesecatul izvor launtric de forta si putere si te vei trezi facand lucruri aparent supranaturale, prin simplul fapt ca lucrezi dupa legile divine. Orice se poate intampla, pentru ca legile  sunt cheile care deschid toate usile si fac ca totul sa fie posibil. Sa recunosti intotdeauna ca acestea sunt legilelui Dumnezeu si sa nu uiti niciodata sa multumesti pentru ele si sa le folosesti pentru cinstirea si slava Sa si pentru binele intregului. Numai atunci, prin folosirea lor corecta, se vor realiza cele mai minunate lucruri de care sa poata beneficia toti. Forta folosita corect, sub conducerea lui Dumnezeu, poate schimba mersul istoriei, creand un cer nou si un pamant nou. Daca este folosita gresit, ea poate sa aduca numai distrugere si pustiire. Forta este un lucru cu care nu trebuie sa te joci, ea trebuie tratata cu mare respect. Dumnezeu este Forta. El tine intreaga creatie in mainile Sale si voi sunteti o parte din acest intreg. Integreaza-te in el si gaseste-ti locul cuvenit in el.

sâmbătă, 4 ianuarie 2020

Planul vietii tale



Trebuie sa intelegi ca planul vietii tale este croit dupa un tipar perfect. Nimic nu este intamplator. Cu toate ca ar putea sa para ciudat, totul se desfasoara conform planului lui Dumnezeu. Nu ai fi ajuns unde esti acum, daca nu te-ar fi dus El de mana.
Caile Lui nu sunt caile voastre. Cauta deci sa faci intotdeauna voia Sa. El stie ce este mai bine pentru tine, asa ca n-ai de ce sa lupti impotriva vointei Sale si sa crezi ca tu stii mai bine. Sa ai credinta absoluta si increde-te in El. Sa stii ca El este  intotdeauna prezent si ca nu te va parasi niciodata. Intoarce-te intotdeauna spre El. Asculta ceea ce-ti spune in tacere si supune-te soaptelor Sale. Ascultarea aceasta deschide o viata noua pentru tine si elibereaza energii care au fost ascunse adanc in tine, asteptand sa se manifeste cand vei fi gata sa le urmezi de buna voie si fara sovaire.

vineri, 3 ianuarie 2020

Tinteste spre inalt



Tinteste spre inalt, cu cat mai sus cu atat mai bine. Chiar daca nu atingi de fiecare data tinta aceasta inalta, cel putin vei sti ca ai dat intreaga ta masura. Intotdeauna sa astepti tot ce este mai bun in viata, imagineaza-ti asteptarile tale realizate si multumeste intotdeauna pentru aceasta. Binecuvantati sunteti voi cei care cunoasteti aceste adevaruri si le lasati sa patrunda in adancurile fiintei voastre,voi, cei care va dati seama de schimbarile imense, de necontenita evolutie si expansiune pe toate treptele si in toate domeniile, voi, cei care stiti ca, cu toate rasturnarile care trebuie sa se petreaca in lume pentru ca vechiul sa dispara facand loc noului, nu li se va intampla niciun rau acelora care si-au pus toata nadejdea in Dumnezeu, cu deplina incredere, si care stiu, fara umbra de indoiala, ca cu El totul e posibil.

joi, 2 ianuarie 2020

Noutatea este aici



Cerul nou si pamantul nou sunt aici, acum. Toata problema este sa recunosti si sa accepti ceea ce se intampla, si sa iti
ridici constiinta asa incat sa fii complet constient de tot ce se petrece in tine si in jurul tau. Daca nu iti dai seama de tot ce se intampla acum, nu inseamna ca nu se intampla nimic. Inseamna doar ca te-ai inchis in propriul orgoliu si aroganta, care te-au orbit intr-atata incat nu mai poti vedea miracolele din jurul tau. Deci ridica-ti neincetat constiinta.
Cu cat o ridici mai mult , cu atat mai limpede poti sa vezi adevarul, si nu mai este nimic care sa iti impiedice intreaga viziune. Dupa ce contempli miracolul acestei viziuni, coboar-o si traieste-o, fa sa fie o parte din trairea ta de fiecare zi.
Daca o viziune nu se manifesta intr-o forma materiala, ea nu devine realitate. Eu iti spun sa contempli cerul nou si pamantul nou manifestate in forma materiala chiar acum.

miercuri, 1 ianuarie 2020

Odihna



Trezeste-te din somn, innoit si improspatat, si incepe-ti ziua asteptandu-te sa fie stralucita si sa iti aduca tot ce este mai bun. Relaxeaza-te si lasa pe Dumnezeu la carma. Niciodata sa nu incepi ziua cu incordare si inversunre. Somnul si odihna revitalizeaza si improspateaza spiritul. Paseste cu dreptul in ziua cea noua si umple-ti inima de iubire,recunostinta si speranta. Ziua de azi, abia inceputa, este imaculata, de ce sa o patezi? Pastreaza-ti constiinta la nivelul cel mai inalt si vezi cele mai minunate intamplari care implinesc aceasta zi. E o zi si o cale noua. Lasa in urma ziua de ieri, cu greselile si insuccesele ei, si intoarce pagina. De ce sa tarasti dupa tine trecutul, aducandu-l in aceasta noua zi? Oricum, invata-ti lectiile, dar de ce sa insisti asupra lor asa de mult incat sa te traga in jos si sa nu poti incepe ceva nou cu inima usoara si voioasa?

PRIMA ZI DIN AN




Astazi fiind prima zi din an va doresc ce mi-as dori si mie ,adica sa fiti sanatosi si la punga grosi, mai buni ,mai intelegatori,mai pusi pe fapte mari.

Anul ce tocmai a venit sa fie asa cum va doriti voi,plin de reusite si de orice va mai doriti voi.

Incercati sa fiti mai buni,mai deschisi spre noutati,schimbati lumea aceasta ca incepe sa devina din ce in ce mai greu de trait bine.Sa dispara saracia si sa avem parte toti de indestulare.


LA MULTI ANI !!!