marți, 17 noiembrie 2026
La usa sufletului meu
La usa sufletului meu
Sunt singura,dezamagita,cu sperante multe in suflet,sperand ca lumea o sa se schimbe.Nu se va intampla asa ceva prea curand.
Eu inca mai sper ,si inca ma uit spre inimile oamenilor,sperand ca ei or sa se schimbe.
Scriu azi,poate voi scrie si maine,vreau sa imi citesc gandurile peste ani,greselile,durerile,neimplinirile care le resimt acum.Vreau sa vad cum o sa scriu peste 2 ani,sau peste 5,cati pasi am facut in acest timp,ce realizari am la acea vreme.Jurnalul meu se va umple cu lucruri bune,sau lucruri rele,sau pur si simplu ,cu ceva ce eu voi avea ca amintiri din viata mea.
Daca acum privesc in trecut ,ma afecteaza foarte tare,posibil sa fie asa si peste un alt numar de ani,unele lucruri nu se vor vindeca niciodata,iar uitarea, nu este solutia pentru ca nu exista uitare pentru mine.Nu vreau sa imi uit propria viata,chiar daca nu a fost prea frumoasa,este viata mea,de ce as vrea sa uit de mine?
Eu merg inainte,poarta sufletului meu va fi mereu deschisa.Oameni noi voi intalni,sau nu,oamenii cunoscuti vor sta in viata mea,sau nu.In final ,un lung sir de suflete ne traverseaza viata,de la ei invatam,sau nu invatam nimic,ramanem cu amintiri frumoase ,sau cu amintiri urate lasate de ei.Fiecare om ne da o lectie,chiar daca nu pare asa.
In viata mea exista persoane cu care dialoghez,incerc sa invat cate ceva despre viata,dar altfel,accesez o lume altfel,vreau sa stiu mult mai multe decat am stiut vreodata.
Cum spuneam,doresc sa incep o viata noua.Am fost in dezamagiri mari in ultima perioada de unele intamplari din viata mea,ranita de vorbele celor din jurul meu.Am asteptat niste lucruri sa se intample,uneori m-am uitat cu disperare in directii de unde credeam eu ca va veni fericirea.Nimic nu sa intamplat in acest sens,ba din contra,m-am ales cu si mai multe rani.Acei oameni, nu erau cum am crezut eu,nici macar nu au o toleranta la ideea de iubire.Ei au telurile lor,drumul lor,iar daca cineva incearca sa le calce teritoriile sufletelor,este vai de el.Este o onoare sa fi iubit,sa gaseasca cineva la tine ca om, ceva ce poate fi iubit,inseamna ca,esti totul pentru acel om.Pentru asa onoare care ti-o acorda cineva,trebuie sa multumesti,chiar daca tu iti vezi de drumul tau.Trebuie sa ai asemenea amintiri in viata,sunt balsamul sufletului nostru.Avem ca amintire ca cineva ne-a iubit,ne-a idolatrizat,am fost totul pentru acea fiinta.Ce poate fi mai frumos de atat?
Am renuntat la niste lucruri care pe mine ma faceau fericita.A sosit vremea sa invat sa ma gandesc intai la mine,si pe urma la cei din jurul meu.De ani ma dedic altora,nu zic ca nu am facut-o cu mare placere,dar acea munca a inceput sa imi aduca suferinta,si nu este corect.
Nu a fost corect nimic in viata mea,acum daca pot sa fac ceva sa fie cu folos,fara sa mai implic oameni straini in existenta mea,asa am sa fac.Am spus ca,nu am avut o viata frumoasa,chiar continua pe aceasi linie in anumite aspecte .Aceste aspecte sunt greu de rezolvat,dar timpul isi va spune cuvantul.Fericirea se optine greu,linistea sufletului la fel.Am decis sa incep sa imi fac curatenie in viata.Voi fi foarte atenta la tot,ma voi feri de orice rau,daca este cu putinta,si nu sunt implicata in situatii fara voia mea.
Voi continua sa sper ca,tot ce eu imi doresc voi avea intr-o zi.Speranta trebuie sa fie calea mea.in fiecare zi sa imi vad visele indeplinite,sa vad schimbarile care le doresc,sa fac ca oamenii care ma inconjoara sa se schimbe,altfel va trebui ca eu sa ma indepartez de ei.Nu se poate ca cei dragi,in numele iubirii lor fata de mine,sa continue sa faca fix pe dos .
In viata invatam de toate daca suntem atenti la lectiile care ni le pune viata in fata.Eu am invatat ca,iubirea nu rezolva chiar orice,uneori ne face extrem de rau.Nu de putine ori ,cei ce ne iubesc ,ne fac cel mai mare rau,pentru ca,ei cred ca detin adevarul absolut,si in numele acestui adevar ,actioneaza in defavoarea noastra.Avem o ecuatie unde este iubire,dar sunt si decizii gresite in numele acestei iubiri,iar aceste decizii,pot sa ne distruga viata,sau sa ne aduca nefericire cu carul.De o astfel de decizie m-am izbit si eu,a fost luata in numele iubirii,dar ma facut praf la un moment dat.A lasat o urma ce ma va marca o existenta,ceva din care am invatat ca,in lumea aceasta sunt singura.Este mai bine sa nu imi mai las viata in mainile nimanui,sa nu mai am incredere in nimeni,sa ma descurc singura,sa optin acea forta care sa ma ajute sa rezolv orice problema,sau ecuatie care apare in existenta mea.In felul acesta,voi fi de neinvins in orice situatie.Invatam si din greselile altora.Unele pot fi catastrofice,trebuie neaparat sa invatam,altfel va fi vai de noi.Viata este dura,oamenii neiubitori,sau iau decizii in numele iubirii care ne distrug,dar nu sunt constienti de faptele lor,asa ca,voi fi ochi si urechi pe viitor.Daca eu nu am grija de mine,nimeni nu o va face.Eu sunt propriul meu Inger pazitor,si asa va fi mereu.
Astazi am o nostalgie in suflet.Mi se perinda prin fata ochilor niste intamplari din trecut,incerc sa deslusesc mai bine lectiile, cu intelegerea care o am acum.
Am fost pusa in niste situatii penibile la un moment dat.Am ramas cu un sentiment urat in interiorul meu.Nu vreau sa se mai repete acele situatii.Invat sa traiesc din nou ,in urma acestor lucruri care sau intamplat in viata mea.Oameni si situatii,m-au facut tandari.Acum adun piesele ,si incerc sa le repun in ordinea corecta.Sigur ca,acele fiinte inca sunt parte din viata mea,de unele voi scapa cu timpul,dar de altii niciodata.Cu acestia este mai greu,va trebui sa invat sa ii pun la colt daca trebuie,sau sa ii ignor maxim.
Doamne cate am invatat in ultima perioada,unii nici intr-o viata nu invata un sfert din cate mi-a fost mie dat sa vad,sau sa invat.Ma descurc greu,dar ma descurc.Mintea mea este descumpanita maxim cateodata,iar inima nu stie pe ce lume este.Reusesc sa pastrez un echilbru,si am dat sfaturi si altora.Uneori ne vindecam prin interactiune cu oameni care sunt ca noi,cu sufletul in suferinta.Cand am dat sfaturi,le-am aplicat si asupra mea,o terapie cu doua capete.Eu iti spun tie ce sa faci,dar si eu sunt la fel.Tu ,draga prieten care mi-ai cerut un sfat,mai ajutat sa vad ca si eu aveam durere in mine,sa vad ca sfatul care ti-l dau tie,imi este de ajutor si mie.Mai facut sa constientizez cine sunt,unde ma aflu cu intelegerea,ce dureri am in mine,si cum sa le tratez.Iata lectia care am primit-o eu foarte clar in ultima perioada.
Sigur ca,am fost si tradata de prieteni in ultima vreme.Fiinte in care am crezut maxim,dar care,cand au gasit un pretext,au aruncat cu piatra,vazandu-se pe ei foarte curati la inima,si cu dreptul de a da cu acea piatra spre mine.Au adevarul lor,au deciziile lor,dar nu sau gandit o clipa ca poate totusi gresesc.Si uite asa,prietenii iti pot deveni cei mai mari dusmani.Nu zic sa ne ferim de prieteni,sau sa nu avem incredere in nimeni,ca pot sa ne tradeze la un moment dat,sau sa treaca de parte gresita in curtea dusmanului ,trebuie doar sa avem grija,si sa fim constienti ca orice este posibil.Daca eu gandeam ca intr-o zi va exista posibilitatea sa fiu ranita de prieteni,poate nu eram asa de afectata.Incredere oarba am avut intodeauna in oameni,si de fiecare data cand am zis ca nu este cazul sa ma apar ,ca omul acela este bun si incapabil sa faca rau,fix rau am avut din partea lui.Un rau care ma socat si pe mine.Este fix partea cealalta a monedei.Azi prietenul cel mai bun,iar maine dusmanul cel mai feroce.Chiar asa o fi faza cu cele doua parti ale mondei numita viata,relatii,iubire,etc?
De ce trebuie ca prietenia sa se termine cu ura,relatiile cu certuri ,si cu multe neintelegeri, care uneori nu se rezolva niciodata,sau iubirea cu vorbe urate,cu idei care nu isi au rostul,cu acuze,sau cai care ne fac sa fugim de alte relatii,sa nu mai avem increde in iubire!Cel mai urat, este cand iubirea se termina cu inselaciuni ,sau tradari.
Viata are de toate,depinde de noi cum stim sa ne ferim de lucrurile rele care vin spre noi,sau ne lovesc cu forta maxima.Ajungem sa spunem ca am invins,sau suntem raniti putin,dar cu mari invataturi extrase din toate aceste situatii,sau ajungem cazuti jos,plangandu-ne de mila.
Eu as putea sa spun ca am ajuns jos intr-o clipita,lovitura primita ma trimis pe fundul gropii intr-o clipa,de acolo se ridica doar cei puternici.
Da,sunt puternica.Se spune ca ce nu te omoara te face puternic,asa este,am vazut pe pielea mea.
Maine ,cine stie ce va fi,vreau sa fiu puternica .Nu vreau ca vre-o zi din viata mea sa ma gaseasca nepregatita.Am multi pasi de facut de acum incolo,vor fi situatii care nu imi vor place,decizii care nu imi plac,sunt foarte constienta de tot ce urmeaza,dar,exista acest dar,totul ma va duce fix acolo unde vreau eu.Spun ca,va trebui pe acest drum al vietii mele,sa accept si ce nu imi place,pentru ca,la capatul lui este ceea ce eu imi doresc.
Lucrurile nu sunt tocmai roze.Am invatat ca nu pot fi eu,ca nu ma pot manifesta asa cum sunt eu,pentru ca oamenii au niste reactii ciudate.
De ce nu as putea sa fiu eu? De ce as trai eu cum doreste alcineva? Este viata mea,cred ca eu dispun de ea ,nimeni alcineva.Lectia care trebuie sa o invat eu este ca,niciodata sa nu las pe nimeni sa ma schimbe,sa ma faca sa ii preiau ideile,dorintele,sau calea sa.Eu trebuie sa imi aleg singura calea.
Sigur ca,sunt situatii si situatii,mai trebuie sa ne si conformam cateodata unor situatii,dar sa fie provizoriu pana rezolvam problema.Sa nu uitam ca suntem acolo in acea situatie, doar pentru ca nu putem gasi solutia in acel moment, trebuie sa tratam ca atare momentul,adica sa nu punem la suflet ce traim in acel moment.Este doar o experienta,nimic mai mult.Vom invata niste lucruri noi,vom testa pe pielea noastra cum este sa fi bagat intr-o situatie fara iesire.Asa este viata,vine cu asa ceva la pachet,asa ne facem mari,asa avem experienta,asa facem acel pas care trebuie.Fix aceste intamplari vor fi lectiile de baza,ca sa nu mai ajungem in aceste situatii niciodata.Viata ne va invata ca,daca nu esti pregatit pentru absolut orice situatie,sa nu te plangi cand pici in una care iti da batai de cap,sau din care iesi umilit,sau jumulit bine.
Sa ne iertam pe noi pentru greseli,sa fim indulgenti cu noi,dar sa nu uitam ,si nici sa iertam pe cei din jurul nostru,le vom da ocazia sa ne de-a si alta data un sut,sau sa ne aplice iar ceea ce ei stiu.
Ne iertam pe noi,ne pansam ranile,facem ochii mari,devenim mai sceptici,asta ne va feri de multe,si asa mergem inainte.Va veni ziua de maine,si cine stie ce aduce,este bine sa ne trezim cu zambetul pe buze,si sa il mentinem asa toata ziua,chiar daca ne-am luat niste bobarnace,este spre binele nostru sa fim foarte atenti.Este viata noastra,daca noi nu ne ingrijim de ea,atunci cine sa o faca? La colt va pandi intodeauna un binevoitor care ne va ajuta sa picam,sau ne va ajuta sa mai ne facem niste nervi,sau multe alte neplaceri.Unora chiar le place sa faca acest lucru,traiesc din asa ceva,sunt fericiti,si tare impliniti cand dau cate o palma cuiva.Sunt mandrii de ce au facut,ei stiu sa aplice corectii,stiu sa fie cu gura mare,au ochi de vultur,nu le scapa nimic.Lumea aceasta este frumoasa,pacat ca este locuita,cine stie cat timp vom mai avea parte de mizeria ei,poate niciodata nu vom trai sa vedem oameni frumosi la tot pasul.Cei ce sunt asa acum,stau pititi in propriul suflet.De ce ar dori sa isi riste linistea si fericirea lor interioara, aratand ca ei sunt ce sunt.Daca nu esti ca lumea,esti scos in suturi din ea.Prea mult tupeu pe cei ce vor mai mult,sigur ca,o spun cu sarcasm.
Vreau un strop de fericire,de unde sa il culeg? De multe ori am spus ca, m-am nascut intr-o lume stramba,gresita,croita de o minte care nu a avut nici cea mai elementara idee de evolutie,de frumos,de iubire.A fost croita de un cap bolnav,plin de probleme,pe care le-a redat in aceasta lume.
Sufletul meu a stiut sa se vindece dupa loviturile primite.Ma analizez profund acum.Stiu ca traumele care le-am suferit m-au afectat enorm,atat de rau, ca nici nu stiam cum am sa ies din acele stari,acele situatii.La un momend dat ,m-am lasat dusa de inertie,ca atunci cand mergi la vale cu masina,o scoti din viteza,opresti motorul,iar ea aluneca singura,ti doar piciorul pe frana,si mana pe volan sa ai controlul ei.Exact asa am facut eu,eram in vale,nu as fi putut sa fac nimic in acel loc,masina Eu, ma tot duceam la vale,si ma tot duceam,neputand sa ies din acel loc,nu aveam cum,asa ca,am preluat controlul acelui loc,acelor stari,si am fost atenta la drum,si la mine.Pana la urma, drumul acela in panta sa terminat,acum sunt pe drum drept.Vor mai veni portiuni de drum in vale,sper ca prea putine,sau portiuni de urcusuri,eu voi fi mereu la volan,si cu piciorul pe frana,nu vreau sa patesc ceva .Masina vietii ,oricand poate sa iasa de pe drum,si sa se loveasca de ceva,sau sa se rastoarne.Dintr-un accident nu sti cum iesi.
Nu mai vreau accidente in viata mea,nici sa nu fiu atenta la oamenii care m-ar putea trimite la vale,sa ajung din nou sa stau cuminte ,si sa conduc viata in acele locuri care nu imi plac.Uneori cred ca era necesar si asemenea lectii pentru mine,am invatat multe,m-am maturizat,m-am schimbat de nici eu nu ma mai cunosc.Sunt alcineva,a murit vechea Eu,si sa nascut alcineva.Acest alcineva procedeaza altfel,este atenta la orice vorba,la orice actiune,vede tot,stie tot,taxeaza tot.
Da,sunt alcineva.Acest alcineva sa nascut in urma tuturor lucrurilor rele care m-au lovit.Nu stiu de unde am rasarit asa cum sunt acum.Sunt o fiinta care priveste omul ,si stie ce gandeste acel om,sunt o fiinta care nu se mai poate integra in lumea aceasta.Ma doare sufletul efectiv cand vad cata prefacatorie ma inconjoara.Una aud din gura omului,si alta ii este parerea .Incerc sa joc teatru cat mai perfect posibil.Daca nu o fac,imi pun in cap pe cei de langa mine.Intr-o zi ,mama mea mi-a spus asa.Esti singura pe lume.Vorba acesta a spus-o in urma unei discutii,care nu avea nimic in comun cu ce simt eu.Vorba ei ma scuturat bine de tot,avea mare dreptate.Asa este,si asa ma simt de multe ori.Uneori spunem vorbe,si nu stim ce rezonanta au ele in sufletele celor carora le spunem,atingem corzi sensibile.Asa mi sa intamplat si mie.
Sigur ca am familie,dar la o adica,niciunul nu m-ar intelege pe mine reala.M-ar privi ca pe o nebuna,care nu se integreaza.Deci,unde este familia pana la urma? Familia trebuie sa ne accepte oricum,sa nu conteze pentru ei ca noi suntem altfel,ca am ajuns la alte adevaruri ale vietii,ale lumii.Pentru a putea sa ne inteleaga,si sa ne accepte tranformarile, le-ar trebui intelepciune,ori asta le cam lipseste cu desavarsire.Iubirea lor se termina,sau se transforma,sau pur si simplu, in numele acestei iubiri, si a acestei relatii de familie ,vin ei cu sfaturi ale lor,crezand ca ei stiu totul.Cum sa fi altfel decat ei,nu ai voie asa ceva.Te trezesti in discutii care nu isi au rostul,oricum nu pricep nimic.Ajungi sa vezi clar cat de mica le este intelegerea ,sau mintea.In final iti dai seama ca de fapt esti singur pe lume.Exact ca in casniciile acelea nefericte,singur in doi.
In final acesta este adevarul urat la care eu am ajuns,suntem singuri pe lume,desi suntem inconjurati de o multime de oameni.
Nu am avut niciodata nimic,toata viata am privit ,si mi-am dorit.M-am gandit de multe ori de ce exista oameni care nu pot avea nimic? Cu ce am gresit noi in fata vietii?Sigur ca exista si karma ,adica ca suntem pedepsiti .Bun,daca este asa,unde este sansa mea sa pot iesi din rahat? Daca eu nu pot avea nimic in aceasta lume,poate situatia in care sunt pusa ma va face sa gresesc din nou.Poate ma apuc de furat,cazuri sunt multe,saracia impinge omul la manifestari urate,la greseli .Suntem ai nimanui,asta este adevarul.Nu ii pasa nimanui de noi,viata este o continua lupta de zi cu zi,numai daca ai sansa reusesti sa fi bine,sa nu stai cu gandul la ziua de maine.Terenul este in alunecare permanent,nu sti ce patesti a doua zi,daca esti dat afara de la munca,esti praf intr-o secunda,toata stabilitatea se clatina,iar daca situatia nu se rezolva inainte sa te vezi facut pulbere,o sa ai o experienta nu tocmai placuta.
Da,la nevoie vezi adevarul acestei lumi,vezi ce saritori iti sunt prietenii.Cred ca fiecare se auto-apara.Nu au incredere sa ajute,vine ideea ca poate nu are de unde sa imi inapoieze banii dati.Instinctul de auto-protectie ,de supravietuire se declanseaza.Societatea in care traim ne-a trasformat in niste animale pradatoare.Suntem de multe ori niste dinozauri feroci.
Ma uit la ierarhie,cei cu bani, si cei ce conduc sunt pradatorii cei mai feroci,iar cei mici si fara prea multe sanse,sau cu sanse zero,sunt hrana pradatorilor din varful piramidei trofice.Halal civilizatie.Nu pot sa spun ca suntem o civilizatie,suntem doar o adunatura de chestii ciudate.Fiecare pe barba lui,iar cand interactionam unii cu altii ,ne facem praf.Nu exista conexiuni,legaturi,nu exista decat interactiuni sinucigase,pentru ca daca interactionam ne cam sinucidem cu buna stiinta.Intram in aria unui pradator,depinde cat este de feroce.Pazea daca este unul care ne papa dintr-o inghititura,avem un pic de noroc daca dam de unul care ne pisca putin.Unul gen tantar,care ne streseaza cu gura lui mare,si care pana la urma moare de pliciul nostru.Scoatem si noi instinctul de conservare,devenim si noi la randul nostru pradatori,nu prea avem incotro,trebuie sa supravietuim.
Viata noastra este o lupta continua.Uneori am obosit asa de rau,ca as fi vrut sa ma culc,si sa nu ma mai scol,sau sa ma ascund intr-un colt,si sa raman acolo nestiuta,nevazuta de nimeni.In mine mereu au fost intrebari fara raspuns,si stari de suferinta si dezamagiri.In afara mea au fost lipsuri mari uneori,dar si in mine.Lipsa iubirii,lipsa milei si compasiunii,nu prea am primit din aceste stari din partea oamenilor.Daca totusi mi-au fost date,au fost date cu mare egoism,cu pretentia de a da si eu ceva la schimb.Iti ofer,dar tu ce dai? Am auzit replica asta de multe ori.Parea spusa in gluma,dar astfel de glume nu se fac,ca nu sti ce produci cand le spui,mai ales daca sunt spuse de o persoana care detine un ego mai mare ca planeta pe care locuieste.Uneori vedem clar omul,iar el cand se apuca de glume proaste,devine si mai ridicol decat este,sau de cum l-am perceput noi pana atunci.
M-am lovit in viata de tot felul de situatii,unele de-a dreptul penibile,am facut greseli ,de nici eu nu inteleg cum de a fost posibil sa gresesc asa de rau,unde mi-o fi fost capul pus? Bine ca le vad,rau era daca nu le vedeam acum.Sper sa fiu atat de inteleapta incat sa las sa ma loveasca cat mai putine intamplari,sa gresesc cat mai putin,si cand o sa gresesc sa fie doar pentru ca nu stiu ca este gresit.Cu oamenii este alta poveste,sunt ca pisica la panda,atenta,le dau toate sansele,dar cu atentia marita maxim din partea mea.Imi construiesc un viitor,vreau sa implic doar fericire si realizari.Stiu ca se poate asta,sunt capabila de asa ceva.Am invatat sa ma inconjor de oameni care vor acelasi lucru.Cu familia este mai greu,ei nu ar intelege ce sunt,ce imi doresc,de ce mi-as dori asemenea lucruri.Dar pe ei ii inteleg,si ii accept asa cum sunt,pentru ca sunt familia,asta le este sansa sa existe in viata mea,si sansa sa fie acceptati langa mine,in viata mea.De restul lumii nu pot spune asa ceva.Chiar trebuie sa se considere norocosi cei ce vor face parte din viata mea de acum incolo.Selectia va fi drastica,si judecata mea apriga,pentru ca doar asa voi reusi sa ma inconjor de suflete deosebite,fiinte care sunt ca mine, in cautare de liniste sufleteasca,de iubire,care nu vor accepta niciodata mizeria acestei lumi.Trebuie sa invat odata pentru todeauna sa fac aceasta selectie,este spre binele meu.Noi ne construim viata,de ce as vrea eu sa ma murdaresc de mizeria lumii?
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu