Învăţătura
mea este una simplă: eu profesez iertarea păcatelor.
Propovăduiesc
că păcatul însuşi nu este rea!. Ei pare să fie real numai
fiindcă
voi credeţi că puteţi fi vătămaţi. Credeţi că sunteţi trupul vostru
şi, prin
urmare, atunci când trupul a fost vătămat, credeţi că vi s-a făcut
o
nedreptate. Înţeleg că ţi-e greu să renunţi la această convingere.
Şi
totuşi, eu asta îţi cer. Tu nu eşti corpul tău, căci trupul se naşte şi
moare,
iar tu nu te naşti şi nici nu mori. Nu eşti nicidecum un gând al
limitării,
căci orice gând ce te limitează este un corp cu un început şi cu
un
sfârşit. Corpul nu este altceva decât cadrul credinţelor sau al convingerilor
tale.
Există corpuri dense şi corpuri străvezii, de lumină, dar toate
au un
început şi un sfârşit.
Toate sunt
supuse unei oarecare forme de autodelimitare.
Eu sunt
un gând nemărginit, un gând fără limitare, căci mă extind
mereu în
nonforma lui Dumnezeu. Nu
există formă care să mă poată
conţine. M-am contopit cu Dumnezeu în
desăvârşită iertare. Sunt liber
de orice
vină. Sunt liber de reproşuri, resentimente şi nemulţumiri. Nu
cred că pot fi nedreptăţit, cum nu
cred că am puterea să nedreptăţesc pe
cineva,
deoarece ştiu fără nici o îndoială că orice fiinţă are statut de egalitate
în Dumnezeu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu