Psihologie vicioasa

Dacă vrei să ieşi din psihologia vicioasă a lumii, trebuie să opreşti

jocul proiecţiei. Acest joc ascunde atracţia ta subconştientă spre moarte,

în spatele unei faţade a blamării şi a unei moralităţi condiţionate. E o

ironie, într-adevăr, dar - în chiar clipa când îţi declari inocenţa pe

socoteala aproapelui tău - tu îţi întăreşti, de asemenea, propriile sentimente

de vinovăţie şi inferioritate.

Nu există altă cale de ieşire din cercul vicios al vinei şi învinuirii, alta

decât de a înceta să învinuieşti. Dar fii pregătit. Dacă vrei să te dai jos de

pe roata suferinţei, s-ar putea să constaţi că nu te bucuri de prea multă

popularitate. Cei ce nu participă la jocul lumii - proiecţia - sunt primii

care vor fi atacaţi.

Dacă nu ai învăţat nimic din viaţa mea, asta precis ai învăţat-o!

Oricine care îşi recunoaşte propria frică - fără a o proiecta în afara sa

- periclitează jocul lumii. Oricine care îşi asumă propriile gânduri

ucigaşe şi le caută rădăcinile în propria conştiinţă, ameninţă eşafodajul

moral al societăţii. În societatea umană există bine şi rău. Cei care fac

ceva bun sunt răsplătiţi, iar cei care fac ceva rău sunt pedepsiţi.

Aşa a fost dintotdeauna.

Învăţătura mea ameninţă acest postulat fundamental. La nivelul cel

mai de suprafaţă, ea contestă ideea că răul ar trebui pedepsit. În faţa

strigătului pentru plată şi răsplată, m-am situat şi voi continua să mă

situez în favoarea iertării.

La un nivel mai profund, învăţătura mea contestă însăşi ideea că

cineva ar trebui condamnat din cauza comportamentului său. Dacă cineva

acţionează greşit, aceasta se datorează faptului că are gânduri greşite,

gânduri false. Dacă el poate să-şi dea seama de neadevărul gândirii sale,

îşi poate schimba comportamentul. E în interesul societăţii să-l ajute s-o

facă. Dar dacă se aplică o pedeapsă, ideile sale false vor fi reîntărite şi li

se va mai adăuga şi povara vinei. Ai auzit zicala: „Din două rele nu iese

un lucru bun”. Aceasta este esenţa învăţăturii mele. Toate relele trebuie

îndreptate aşa cum trebuie. Altfel, corecţia înseamnă atac. A te opune, a

căuta să birui sau să te cerţi cu o idee falsă este echivalent cu a o

consolida. Aceasta este calea violenţei. Calea mea, pe de altă parte, este

nonviolenţă. Prin modul ei de abordare a problemei, ea demonstrează

care este soluţia. Ea aduce iubire, nu atac, celor cuprinşi de durere.

Mijloacele sunt compatibile scopului.